O, soarele și noaptea, din mine, cum îmi sunt...
Când el e fără ea,
i-a însoțit Minunea cu unic legământ...
Și totuși, cine poate aievea
să le-o dea?

Ce taină-i dimineața, ori seara într-un ceas
când se cuprind în lacrimi cu dorul lor tăcut,
și-apoi, atâta vreme se cheamă fără glas,
el - dulcea ei răcoare,
ea - caldul lui sărut...

O, soarele cât arde apoi de dorul ei
topindu-se-n căldura trimisă după ea,
iar noaptea-n câte lacrimi de rouă
și scântei
își plânge despărțirea de dragostea ei grea!

O, negrăită Taină a Dragostei de Sus,
când va veni minunea pe veci să mi-i unești,
ce oare-o să rămână? -
Un Zori
sau un Apus,
- ori Altceva, ce nu e cuvânt să-i mai numești? ...